Gândirea este nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei despre lumea externă şi despre noi înşine. Prin ea se realizează saltul calitativ al activităţii de cunoaştere de la particular, accidental la general, esenţial, necesar, de la simpla constatare a obiectului la interpretarea şi explicarea Iui legic-cauzală.

Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-abstractă - sub forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor - a însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale obiectelor şi a relaţiilor legice, cauzale dintre ele.

Caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea nu operează direct asupra realităţii, ci asupra informaţiei furnizate de percepţii şi de reprezentări. Desfăşurarea ei presupune totdeauna fie o informaţie care se extrage, în prezent, în cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie o informaţie extrasă din tezaurul memoriei.

Caracterul general-abstract al gândirii rezultă din aceea că ea se desfăşoară permanent în direcţia evidenţierii însuşirilor generale şi esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor şi a subordonării unor modele ideale generale (noţiuni, principii, legi).

Gândirea este capacitatea de a rezolva probleme. În această accepţiune, gândirea se apropie de inteligenţă.

(Adaptat după Manualul de Psihologie, clasa a X-a, Elena Lupşa, Victor Bratu)